Prevederile legale stabilesc în sarcina debitorului plata unor penalități pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, iar modalitatea de reglementare a acestora și a termenului pentru care ele sunt datorate permite creditorului să abuzeze de dreptul său de a obține executarea obligației stabilite prin titlu executoriu. Aceasta este, în esenţă, motivarea unei critici de neconstituţionalitate pe care o prezentăm, succint, mai jos.
Criticile de neconstituționalitate privesc dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 22 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Pe fondul excepției, s-a arătat că:
– Până în anul 2012, nerespectarea hotărârilor judecătorești în materia contenciosului administrativ era incriminată de legea penală și că în prezent o asemenea sancțiune penală nu mai există. Cu toate acestea, prevederile legale criticate stabilesc în sarcina debitorului plata unor penalități pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, iar modalitatea de reglementare a acestora și a termenului pentru care ele sunt datorate permite creditorului să abuzeze de dreptul său de a obține executarea obligației stabilite prin titlu executoriu. Prin cuantumul lor ridicat, depășind în cauza de față de 10 ori valoarea prejudiciului, penalitățile devin o veritabilă sancțiune penală.
– Prin conținutul normativ al art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se conturează o reală acuzație în materie penală, precum și sancțiunea aferentă acesteia. Astfel, sancțiunea constă în obligarea debitorului la plata unor penalități pe zi de întârziere și a conducătorului autorității publice la plata unei amenzi. În condițiile în care sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (4) din lege recunoaște creditorului posibilitatea de a alege momentul la care să sesizeze instanța cu cererea de calculare a penalităților definitive, astfel cum pare să indice Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când reține că termenul de 3 luni este unul prohibitiv, acesta ar putea rămâne în pasivitate în scopul de a obține o sumă cât mai mare. Calificarea termenului de 3 luni prevăzut de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 ca fiind un termen prohibitiv permite să i se recunoască creditorului posibilitatea de a alege momentul la care să sesizeze instanța cu cerere de calculare a penalităților definitive și, în raport cu acest moment, să i se acorde o sumă mai mare sau mai mică. Or, penalitățile reglementate de art. 24 alin. (4) din lege au un scop exclusiv coercitiv, ele nu au un caracter reparator, nu corespund unui prejudiciu produs în patrimoniul creditorului. Rațiunile pentru care legiuitorul a permis o sporire a patrimoniului creditorului cu valoarea penalităților sunt intrinsec și exclusiv legate de efortul de a impune executarea obligației înscrise în titlul executoriu.
– Autorul mai susține că prevederile criticate sunt lipsite de previzibilitate în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, pe de o parte, dispoziția legală nu vizează ipoteza în care neexecutarea titlului executoriu nu îi poate fi reproșată autorității publice, iar pe de altă parte, interpretarea dată dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 instituie o pedeapsă mult prea severă în sarcina autorității publice, pedeapsă care, în lipsa unei cenzuri clare, poate depăși limitele maxime ale pedepsei cu amenda penală.
– Se instituie o prezumție de vinovăție a autorității publice care nu execută obligația cuprinsă în titlul executoriu și încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece statul nu vine să demonstreze vinovăția debitorului (autoritatea publică) în neexecutarea obligației reținute prin titlul executoriu, ci prezumă de la început că subiectul de drept este vinovat și, prin urmare, trebuie să plătească penalitățile. În această situație, simpla neexecutare a unei obligații de către autoritatea publică, chiar și în condițiile în care această neexecutare nu îi poate fi imputată, atrage aplicarea pedepsei cu penalități de întârziere. Deși textul criticat prevede că vor fi aplicate penalități într-un procent variind între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, nu se oferă alte informații care să facă posibilă individualizarea sancțiunii. Astfel, prin interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost deturnată natura juridică a sancțiunii prevăzute de prevederile legale criticate, aceasta devenind din sancțiune civilă o sancțiune penală, foarte severă. De altfel, dincolo de termenul de 3 luni prevăzut de art. 24 alin. (4), continuarea calculului penalităților pe zi de întârziere ar oferi valențe penale sancțiunii prevăzute atât de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât și de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Obiectul excepției de neconstituționalitate
Ulterior sesizării CCR, prevederile legale criticate au fost modificate prin art. I pct. 21 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în M.Of. nr. 658 din 30 iulie 2018, având în prezent următorul cuprins: “Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației”.
Însă, având în vedere că în cauza dedusă judecății produc efecte juridice prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară modificării, Curtea a examinat constituționalitatea acestor prevederi legale care au următorul cuprins: “Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă, despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației”.
Curtea a reținut că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată prin Decizia nr. 12 din 22 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
22. În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 23 alin. (12) privind principiul legalității pedepsei, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. Sunt invocate și dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este “definitivă” este neconstituțională.
De ce a respins CCR, ca neîntemeiată, critica de neconstituţionalitate
Reluăm, mai jos, câteva din considerentele Curţii.
– În prezenta cauză, criticile autorului excepției vizează prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 12 din 22 februarie 2018, potrivit căreia: i) “termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalități este termenul de prescripție a executării silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedură civilă, termen care curge de la data executării obligației sau, în caz de neexecutare, de la data expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația”; ii) “penalitățile stabilite în procent pe zi de întârziere se calculează de la momentul indicat în încheierea pronunțată în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, până la executarea obligației, dar nu mai târziu de momentul expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația, în caz de neexecutare”; iii) “în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată poate stabili valoarea obiectului obligației la care se aplică penalitățile de întârziere stabilite în procent pe zi de întârziere, în ipoteza în care instanța prevăzută la art. 24 alin. (3) din aceeași lege nu a stabilit acest lucru”.
– Procedura contenciosului administrativ este derogatorie de la regulile procedural civile și are un caracter special. Astfel, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la art. 24 alin. (1) din lege și care nu au fost respectate, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 905 din Codul de procedură civilă (actualul art. 906 din Codul de procedură civilă).
– De asemenea, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dacă, în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților, debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 891 din Codul de procedură civilă (actualul art. 892 din Codul de procedură civilă), despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.
– Plecând de la premisa că debitorul este dator să execute obligația stabilită prin titlul executoriu, Curtea reține că prevederea legală criticată introduce un mijloc de constrângere a conducătorilor autorităților publice în vederea executării hotărârilor judecătorești care dispun cu privire la o anumită acțiune a autorității publice obligate (să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative). Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere pentru a conferi eficacitate înseși instituției contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absența unei sancțiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie.
– Prin Decizia nr. 12 din 22 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că termenul de 3 luni este un termen prohibitiv, nu un termen de decădere.
– Analizând în ce măsură calificarea drept un termen prohibitiv a termenului de 3 luni încalcă dispozițiile constituționale și convenționale privind dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, Curtea constată că, din această perspectivă, criticile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că “legiuitorul condiționează formularea cererii creditorului de constatarea faptului că în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu. Așadar, termenul de 3 luni se referă la perioada în care debitorul, sub presiunea sancțiunilor aplicate prin încheierea pronunțată în condițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ar trebui să execute hotărârea, nu la perioada în care creditorul trebuie să acționeze prin formularea unei cereri în condițiile art. 24 alin. (4) din același act normativ. Termenul de trei luni este, așadar, un termen prohibitiv pentru creditor, nu un termen de decădere“.
– Termenul de 3 luni îl vizează, în esență, pe debitor. Totodată, stabilirea unui asemenea termen nu neagă dreptul creditorului de a solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalități, ci doar împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, având scopul de a asigura, în cadrul procedurii de executare, echilibrarea drepturilor celor două părți, în vederea aducerii la îndeplinire a obligației stabilite prin hotărârea judecătorească definitivă.
– De asemenea, prin decizia precitată, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că “în interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalități este termenul de prescripție a executării silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedură civilă, termen care curge de la data executării obligației sau, în caz de neexecutare, de la data expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația.”, având în vedere că, după împlinirea acestui termen, nu mai este posibilă o executare în natură a obligației.
– Creditorului nu îi este recunoscută posibilitatea de a influența întinderea sancțiunilor prin alegerea momentului la care formulează cererea de stabilire a sumelor finale de vreme ce instanța învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 calculează penalități de la momentul indicat în încheierea pronunțată în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, până la momentul executării obligației prevăzute în titlul executoriu, dar nu mai târziu de data la care se împlinește termenul de trei luni înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația.
– Aplicarea penalităților reprezintă așadar un mijloc de constrângere judiciară, o sancțiune pecuniară, care are rolul de a crea debitorului obligației o presiune suplimentară, în vederea aducerii la îndeplinire a obligației stabilite prin titlul executoriu. Rațiunile pentru care legiuitorul a permis o sporire a patrimoniului creditorului cu valoarea penalităților încetează din momentul în care o astfel de executare în natură nu mai este posibilă, acceptându-se transformarea obligației de a face, în mod definitiv, într-o obligație de a da o sumă de bani.
– În aceste condiții, în faza executării specifice contenciosului administrativ, dreptul creditorului de a solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalități poate fi exercitat doar înăuntrul unui termen clar delimitat ca întindere în timp, a cărui instituire servește necesității respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.
– Potrivit dispozițiilor de lege criticate, hotărârea prin care instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului și suma ce se va datora creditorului cu titlu de penalități este dată cu citarea părților, ocazie cu care acestea pot formula toate apărările pe care le consideră necesare.
– Decizia nr. 303/2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 664 din 9 august 2019 –
Ai nevoie de Decizia nr. 303/2019? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
The post Titlu executoriu stabilit prin hotărâre judecătorească appeared first on Legestart.
